Ultimul gind la care ramasesem era urmatorul: oamenii isi fac rau cel mai adesea nu pentru ca nu sunt siguri de ceea ce simt, ci pentru ca nu stiu sa acopere acest 'in between' (de la iluzie, proiectii etc. la nepasare) dintre ei si cei din jurul lor.
Zilele trecute am dat peste o imagine mai buna pentru acest gind, pornind de la o discutie pe care am avut-o cu cineva:
-Singura chestie la care am ajuns este ca nu mai cred in ideea de "two as one", asa cum credeam in adolescenta.
-Eu cred ca ideea: nu poti atinge treapta de "two as one" se potriveste cu problema de a da timp celui de langa tine.
-Nu e neaparat o chestiune de timp aici, apropieri si detasari exista permanent, chiar si intre oameni care tin unii la altii. De pilda, aristofan avea o idee a perfectiunii, a unor oameni care se completau reciproc la modul perfect etc. si intr-o discutie socrate il aduce putin cu picioarele pe pamint spunindu-i ca oamenii sunt complicati si aia nu e o imagine buna a iubirii. De aceea, detasarea e la fel de importanta ca si apropierea in aprecierea unui om si in indragirea lui.
-La asemenea detasari te refereai, sa inteleg.
-Da, astea mi se par cele mai importante. Sa nu iti faci o imagine gresita despre cineva; sa nu te alimentezi cu iluzii.
-De ceva timp incoace, de fiecare data cand imi aud vreo prietena incepand sa se planga ,,aaa...da' tipu' asta nu-i asa cum ziceam..." sau "vai, cum a devenit!" dupa o perioada in care they were...hai sa zicem in love si nu observau fazele, de fiecare data ziceam ceva de genul: "ah! si iata cum s-a produs, once again, demitizarea!"
-Adevarat. De-asta, pentru a te feri de mitizare si demitizare, e uneori important sa te detasezi. Pina la urma, e o chestiune de cum ajungi sa vezi lucrurile. Te poti intragosti de o imagine, dar nu poti ramine la acea imagine. Pe masura ce incepi sa cunosti un om, fie devii incet-incet nepasator, fie sentimentele tale incep sa se preschimbe in altceva; in mod ciudat, e posibil sa devii mai rece, dar in acelasi timp mai atasat de acea persoana de linga tine, intr-un sens ce ar putea fi calificat drept 'iubire'. Aceasta imagine este valabila si in cazul prieteniei... In prietenie suntem intotdeauna 'mai reci' si asta ni se pare ok; insa nu vrem sa acceptam ca asa pot sta lucrurile si intr-o relatie de iubire. Dar de fapt asa stau. In 'iubire' nu e vorba intotdeauna si numai despre sentimente (inner states etc.)... va urma.
what's up doc?
Cu 4 ore în urmă
1 comentarii:
e drept, cand iubesti, nu intotdeauna vezi clar... mie mi-au trebuit mai bine de sapte ani sa-mi dau seama ca de fapt omul de langa mine imi era strain, nu pentru ca eu nu il cunosteam pe el, ci pentru ca el nu facuse nici urma de efort sa ma cunoasca pe mine... in schimb, ma judeca... acum, am avut norocul, dar si capacitatea, de a ma indragosti de mintea si de sufletul cuiva, inca dinainte de am indragosti de trup... si chiar stiu ca, orice ar fi,o cunosc si ma cunoaste, tocmai pentru ca abordarea, indragosteala, pana la urma, a fost diferita :)
Trimiteţi un comentariu