Cind Moby Dick era o inchipuire (cum trebuia scris acest post)

Da... am fost la mare; am vazut pescari care isi intindeau fringhiile pe plaja... am observat parimele lor unse cu motorina lasate in larg si vintul chiar mi s-a parut izbitor... dar lucrurile astea sunt doar decoruri. Spre sud nu m-am plimbat de fapt singura, desi (poate) undeva in mintea mea asa imi inchipuiam... ma gindeam ca sub mine, sub nisipul acela ud, o balena uriasa isi intindea falcile si astepta... ma vedeam ca un marinar hirsiit, cu miinile butucanoase si reumatice, luptindu-se cu balena si rapunind-o intr-o balta singeroasa...

La un moment dat tu m-ai luat de mina; de mina mea, foarte diferita pina la urma de ciotul unui marinar. In gindul pe care nu ti l-am spus atunci, inca mai ucideam balena... insa nu mi-o mai doream ca trofeu. Superioaritatea mea distanta... cit de ridicola trebuie sa fi fost. Abia atunci am inceput sa numar... 7, 8, nu, 9 ani... ce ciudat; eu imaginindu-mi ca vinez balene pe mari pustii si tu acolo... ca si cum eu as fi avut de fapt 20 de ani, iar tu... 30. Parinti, scoala, teribilisme... asta nu mai e demult povestea mea; si totusi, undeva in spatele gindurilor mele, incepusem sa tremur... eu nu m-am maturizat pina acum, doar s-au adunat lucruri in mine - asa, pentru ca timpul trece chiar si peste oameni ca mine... carora li se pare ca nu ii mai poate surprinde nimic... Si noaptea aceea pe plaja, fara sa inchidem un ochi, your feet keeping mine on the ground... povestile mele despre oameni, bunatate, resentiment... and your feet keeping me... remember? Aceasta este istoria acelui moby dick inchipuit; la care orice capitan de pescador viseaza din cind in cind... uneori crezi ca l-ai ucis; dar nu e asa...