am dat refresh la obsesii

muzica pe blog. saptamina asta am o obsesie noua... editors. cel mai bun indie, alternative sau ce o fi pe care l-am ascultat in ultima vreme :). a big surprise for me ca si modest mouse acum citiva ani.

Digital forgetting

Ne-am putea invata blogul sa uite? Mi-ar placea sa existe pe bloguri un soft pentru 'postari temporare'... care sa se stearga singure dupa un timp, ca si memoria noastra. O idee interesanta am gasit aici.

Printesa Turandot (a horror-funny night)

Dupa explozia de afise din oras care anuntau zeci de party-uri cu vrajitoare si vampiri, mi-am dat seama ca weekendul asta a fost halloweenul... Interesant am zis si chiar ne-am amuzat teribil pe tema asta (mai ales de anuntul bisericii romano catolice ca 'aceasta sarbatoare pagina incurajeaza ocultismul' si ca ocultismul spre deosebire de consumism e ceva foarte rau si periculos) ... Fara sa vrem insa, ne-am pomenit ieri seara aruncate intr-un halloween-like event, cu piesa de teatru de la national (eveniment FNT) Printesa Turandot... well, montare suprarealista, nazism, tunuri, kung-fu, isterie... eu m-am distrat de minune, desi nu cred ca asta a fost intentia regizorala... mi-a placut pina la lacrimi (nu glumesc) personajul printesei retardate, care a tinut citeva discursuri graitoare despre 'femeia incubator'... toate incepeau cu strigarea de lupta "niciodataaaaaaaa!"... si scena terminator-like cu megabazooka manevrata magistral, a carei ghiulea il face pe printz bucatzele... Se pare ca am zguduit un intreg rind, iar exclamatiiile mele au afectat sonor inca vreo doua rinduri din fatza. Daca amestecul asta suprarealist de isterie si hollywood a fost in intentia regizorului, toata admiratia mea... daca nu, nu stiu; nu pot spune decit ca sunt urmarita chiar si acum de fantoma printesei retardate, de care nu mai pot sa scap... nici la volan, nici la telefon si nici in fatza propriului meu monitior... "Niciodataaaa"....

Un film care mi-a placut foarte mult

Die bitteren Tranen der Petra von Kant (Lacrimile amare ale Petrei von Kant), de Reiner Werner Fassbinder... din cauza acestui film m-am culcat pe la 1 azi-noapte, really impressed... pe linga unele chestii cinematografice care mi-au placut foarte mult (scene lungi, filmate cu o singura camera in cadre gen tableau vivant ca in tragediile clasice, folosind tehnica deep focus; plus efectul cinematografic al culorii si al settingului, care apare si la Greenaway, mai incoace, da :) ), m-a atras mult felul in care Fassbinder surprinde ideea, pe care autorul o pune cumva in legatura cu un anumit gen de feminism, de "sexual power" in relatia dintre doua femei... rezulta o imagine "curata", chiar filosofica despre femei, putere, dependenta etc. Da, mi-a placut :)

Poze din excursie

(copyright Ramona, mie mi-a fost lene sa imi iau aparatul)

Rubrica de casa

Azi am mult de lucru, dar cum treaba merge ingrozitor de prost, prefer sa trec la povesti... Ieri am fost in excursie la conacul golesti, pe care nu l-am putut vizita pentru ca tocmai se filma nu stiu ce telenovela :(... in timp ce stateam afara pe bordura, rasfoind aiurea o carte despre modernism, m-am tot gindit cum vine aia sa filmezi o telenovela intr-un muzeu... si, avind in vedere faptul ca acel muzeu este un bun public, de ce nu se filmeaza macar noaptea sau dimineata la 6, cind e inchis... in fine.

Pe drum am ascultat muzica la casti, cu care se pare ca arat foarte caraghios... si am sforait in autocar... am avut totusi timp sa constat ca a inceput sa miroasa a toamna si ca padurea a luat culorile alea... multe, in tonuri de rosu-verde... Seara si ploaia ne-au prins in parc rontzaind sandvisuri de la pachet (pe care nu am mai apucat sa le mincam in autocar). Din fericire umbrela, indesata de mama pe furis in rucsac, a fost foarte folositoare... evident, cind am ajuns acasa, s-a lasat cu multe "ti-am zis eu!"...

Mama e un personaj contradictoriu care ma pune pe ginduri uneori... cu o seara inainte am surprins-o plingind, asa din senin... la gindul ca anul viitor voi pleca din nou, in timp ce imi umplea rucsacul cu tot felul de lucruri de care nu stiu cita nevoie aveam pina la urma... poate ca o compensatie, nu stiu.

Eh... si dincolo de toate, mi-am populat creierul cu piesa asta:



pentru ca asa toamna e mai linistitoare.

Timpul si irelevantele lui

In seara asta m-am incapatinat sa revad un film 'in care nu se intimpla nimic'... Politist adjectiv. Se pare ca incep sa cred si eu (daca nu o faceam deja) in irelevantele timpului, adica in acele momente care nu conteaza in nici o istorie pe care o scriem sau o povestim altora si care, de la un punct incolo, nu mai conteaza nici pentru noi. Drumul pina la facultate: 45 de minute; cumparaturile la cora: o ora; lucrul de dimineata: trei ore; masa: 30 de minute... era un puzzle in fizica, la care ma gindesc uneori: daca ne-am deplasa (dar putem pune aici si 'trai'... caci pare sa fie vorba despre acelasi lucru) cu viteza luminii si in acelasi timp am incerca sa ne privim intr-o oglinda, ce am vedea? Raspunsul asteptat ar fi 'nimic'... insa raspunsul corect este 'pe noi insine'... Mda... probabil ca inca mai cred in asta; in constanta memoriei indiferent de viteza cu care ne deplasam... memoria fiecarui lucru, care nu ar trebui sa dispara... Imi amintesc bine asteptarile lungi de pe holurile de la politehnica; diminetile in care eu ma trezeam intotdeauna mai devreme, iar ea mai dormea cel putin 30 de minute, o ora... prinzurile acelea in care aseza fiecare maslina pe farfurie dupa ce o studia cu atentie... tortul dinainte sa plec, care ne-a luat o noapte, dupa ce am pisat nucile cu o sticla mica de cola si am copt blaturile pe fundul unei cratite verzi... unul cite unul pina s-au facut 9... multele minute in care nu ne-am spus nimic...

Si totusi memoria mea nu poate sa reconstruiasca tot; exact ca in puzzle-ul lui einstein... ea nu ma poate reconstrui decit pe mine, cea care se misca o data cu amintirile si cu timpul asta ciudat... de aceea as vrea sa nu mai treaca nici o zi; as vrea sa nu mai existe acele 45 de minute din trafic in care imi amintesc, probabil, scene care au durat citeva secunde... sau acele ore de la magazin in care nu imi amintesc decit insiruiri aleatorii de asemenea secunde... sau, sau... As vrea sa nu mai treaca nici o zi pentru ca as vrea sa nu mai pierd nimic...

Weird polls

pentru colegistii din mahala: Sava sau Mihai Viteazul? :)

Sava

Mihai Viteazul

Terminati cu prostiile



View Results

Probabil ca viata mea se va termina subit in momentul in care acest poll va aparea pe blog, but it's a must!

Politist adjectiv

Mi-a placut mult filmul... pina si melodia asta (do not laugh at me, please. nu am fost singura)...



"e ca ce ar fi pasta, fara periuta, nu?"

dreamy weather (nostalgii)

Eram pe 'autostrada soarelui' (gonind cu vreo 120...)

(How) does the sexual orientation of parents matter?

Am continuat putin sa imi pierd vremea (lol) in zona asta: sociologia/psihologia familiei si am gasit (thanks to Ram :) ) un articol foarte interesant aparut in American Sociological Review inca din 2001, despre familiile same-sex si problema copiilor. Este un articol care demonteaza, pe baza unor date care nu prea lasa loc de echivocuri, multe dintre credintele standard privitoare la cit de "nesanatoasa" si "anormala" ar fi dezvoltarea unui copil intr-o familie de gay sau de lesbiene. Voi incerca sa traduc partile cele mai relevante ale articolului in zilele urmatoare.

Michael Rosenfeld, The Age of Independence

Zilele trecute am descoperit o carte interesanta aparuta in 2007 la Harvard University Press, despre evolutia conceptului familiei in ultimii 50 de ani in America. Studiul este in principal o cercetare sociologica, bazata pe date empirice (furnizate de arhive, recensaminturi succesive etc.) si pe citeva ipoteze teoretice privitoare la dinamica raportului dintre 'persoana' (individual) si ceea ce autorul numeste 'family government', pornind de la revolutia sexuala din anii '60. Nu mi se pare neaparat o cercetare care lanseaza un punct de vedere nou (despre faptul ca influenta/autoritatea acelui 'family government' asupra persoanei se reduce simtitor si proportional odata cu scaderea virstei la care persoana devine independenta social fata de parinti s-a mai discutat), cit o cercetare care confirma empiric (cu elemente si date factuale) existenta acestui fenomen, transformind o idee speculativa intr-o ipoteza sociologica, care ridica numite probleme.

Pe de o parte, aduce in discutie opozitia intre "pomo"-family (familia postmoderna: inter-rasiala, inter-etnica, same sex, single parent etc.) si "trad"-family (familia traditionala), impreuna cu linia de demarcatie dintre ele. Se pare ca nici familiie formate din persoane adulte heterosexuale cu copii nu sunt in toate cazurile familii "trad", asa cum am fi tentati sa acceptam pe baza modelului clasic. Unul dintre cazurile discutate de Rosenfeld este cel al lui Ozzy Osbourne si al familiei Osbourne. Diferenta intre o familie "pomo" si o familie "trad" e facuta pina la urma de gradul de independenta sociala de care se bucura membrii acelei familii, indiferent de profilul si constituia acesteia.

Pe de alta parte, se problematizeaza in jurul felului in care parintii se raporteaza la copii intr-o familie - cind acestia sunt inca la virsta copilariei si traiesc impreuna cu parintii. Se pare ca parintii (cel putin in SUA) tind la ora actuala sa isi educe copiii intr-un spirit independent de la virste mici, tocmai ca acestia sa se poata adapta unui mod de viata adult care presupune independenta sociala.

Mie aceste doua observatii ale autorului mi se par foarte importante: pe de o parte, independenta sociala creeaza familii liberale, iar pe de alta parte familiile liberale produc independenta sociala. Asta inseamna ca modelul relatiilor sociale este influentat si influeanteaza la rindul sau modelul relatiilor de familie... daca ai relatii sociale bazate pe autoritate, atunci si modelul familial tinde sa le reproduca si invers. Mi s-ar parea interesant daca s-ar face in Romania un studiu sociologic despre gindirea totalitara domestica si publica... asta fara referire la sisteme politice si stat. Una din lectiile acestei carti (despre americani, asta e) este ca fenomenul social al totalitarismului (pe care il gasim in relatiile obisnuite dintre oameni) este diferit de fenomenul politic cu acelasi nume si daca, cu privire la stat, ne putem spune ca nu mai traim in totalitarism, s-ar putea sa descoperim ca in alte zone ale vietii noastre sociale totalitarismul se lafaie nestingherit.

Cartea lui Michael Rosenfeld poate fi rasfoita aici. De asemenea, exista si un interviu cu autorul pe Philosophy Talk.